„O inimă sănătoasă pe viață!” prin sărituri de șotron
- 137 vues
Plini de bună dispoziție și înarmați cu postere sub formă de inimioare - studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, împreună cu echipa Departamentului Comunicare și Relații Publice, au jucat șotron și au invitat trecătorii să facă mișcare pentru O inimă sănătoasă pe viață!
Pe lângă faptul că au promovat modul de viață sănătos și jocul în aer liber, cu toții și-au amintit de copilărie - când săriturile în căsuțe numerotate, desenate cu cretă pe asfalt, - erau la ordinea zilei. Adulții care treceau prin preajmă au devenit nostalgici și ei: „E tare energic și activ jocul ăsta. Îmi amintesc cum ne jucam și noi acum 40 de ani ca și acești tineri”, a menționat Vera Cernean, fiind entuziasmată de elanul mediciniștilor.
Deși în prezent copiii sunt mai interesați de noile tehnologii decât de jocurile tradiționale, micuții care treceau prin preajmă nu au ezitat să participe la acțiune.
Ina Pântea, studentă în anul II la Facultatea de Medicină nr. 1, consideră că maturii trebuie să le arate acestora cum să se joace, deoarece activitatea la calculator pe care o preferă este în detrimentul sănătății lor. „Această campanie este un mod interesant de a promova sportul, care este un mijloc de profilaxie a bolilor cardiovasculare”, a ținut să menționeze tânăra.
Despre importanța promovării unui mod de viață sănătos ne-a vorbit și Dan Chiriac, anul I la aceeași facultate, care a încurajat copiii să aibă o alimentație corectă și să acorde o mai mare importanță activităților extracurriculare, în special jocurilor desfășurate afară, care îi dezvoltă atât fizic, cât și spiritual.
Acțiunea O inimă sănătoasă pe viață! este organizată de Ziua Mondială a Inimii pentru al treilea an consecutiv, în diferite formate, de către Departamentul Comunicare și Relații Publice al USMF „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină.
[nggallery id=418]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii