In memoriam Natalia Gheorghiu - fondatoarea școlii de chirurgie pediatrică
- 273 просмотра
Chirurgia la copii ocupă un loc aparte în domeniul chirurgiei generale, iar cele peste 900 de operații realizate anual de medicii specialiști de la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova sunt o dovadă în acest sens.
Cele mai multe intervenții sunt efectuate pentru a înlătura tumorile maligne, urmate de infecțiile abdominale și tumorile benigne. În chirurgie toate operaţiile au același grad de dificultate, pentru că orice, chiar și o hernie sau o apendicită, poate să dea complicații majore, iar măiestria chirurgului este unul dintre factorii esenţiali în prevenirea sau combaterea acestora.
De multe ori, cele mai grave cazuri sunt preluate din raioane, unde pacienții au făcut complicații severe după intervenții și sunt aduși în regim de urgență la Institutul Mamei și Copilului (IMC). Acolo medicii chirurgi intră în sala de operație la 9:00 și ies la 16:00, dar ziua lor de muncă nu se termină aici, pentru că urgențele continuă, aceștia fiind nevoiţi să opereze și noaptea.
Potrivit academicianei Eva Gudumac, șef catedră Chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică a USMF „Nicolae Testemițanu”, de-a lungul timpului chirurgii pediatri au înregistrat o serie de succese. Pe parcursul ultimilor doi ani, graţie investigațiilor științifice realizate, nu s-au înregistrat cazuri de mortalitate în peritonite, pneumonii distructive, osteomielite. Rezultatele remarcabile înregistrate la catedră au fost obținute datorită unei frumoase conlucrări cu Ministerul Sănătății, conducerea IMC, dar și cu medicii specialiști în obstetrică și ginecologie și pediatrie.
Profesionalismul și dăruirea chirurgilor pediatri se datorează celei care a fondat această ramură în țara noastră, regretatul academician Natalia Gheorghiu, care este un model pentru toate generațiile de medici chirurgi. Pentru a continua frumoasele tradiții în chirurgia pediatrică, un accent tot mai mare se pune pe instruirea tinerilor specialiști, care participă la toate operațiile şi sunt asistați de prof. Eva Gudumac și alți colaboratori ai catedrei.
Pentru a aduce un omagiu acad. Natalia Gheorghiu, chirurgii pediatri s-au reunit în data de 4 februarie curent în cadrul unei conferințe științifice cu genericul „Complicațiile postoperatorii în chirurgia pediatrică”, care a devenit o tradiție și în acest an a ajuns la cea de-a XVI-a ediție.
Manifestarea științifică a fost deschisă de acad. Eva Gudumac, care a adus un elogiu în amintirea „Doamnei de fier” din chirurgia pediatrică. „Acest nume ține la nivel chirurgia din Republica Moldova, acest nume ne menține la un nivel cu chirurgia internațională, prin acest nume noi suntem astăzi ceea ce suntem, datorită acestui nume părinții ne încredințează sănătatea copiilor și noi îi tratăm cu mare responsabilitate”, a afirmat profesorul Eva Gudumac, fâcând referire la Natalia Gheorghiu, cea care a creat primul curs, a fondat prima clinică și prima catedră de chirurgie pediatrică din țară.
Cu un mesaj de salut a venit Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului, care a remarcat că această reuniune nu doar ne reamintește de personalitatea Natalia Gheorghiu, ci este și un bun prilej pentru chirurgii pediatri de a face un schimb de experiență și bune practici în dezvoltarea acestui domeniu.
Despre școala chirurgiei pediatrice a vorbit și Valentin Țurea, director general al IMC, care a amintit de profesorii săi de la care a preluat atât cunoștințe teoretice și practice în domeniul medicinei, cât și modelul de comportament și atitudine, fapt pentru care le este profund recunoscător și le poartă o mare cinste.
Evenimentul a fost organizat, în contextul aniversării a 16 ani de la trecerea în eternitate a Nataliei Gheorghiu, de către Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică, în parteneriat cu Asociația Chirurgilor Pediatri din Republica Moldova, Centrul Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Academician Natalia Gheorghiu” și cu suportul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
[nggallery id=478]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii