Dr. Dana Tomescu – Profesor Asociat al USMF „Nicolae Testemiţanu”
Published: 10.06.2013
- 228 views
Pe 7 iunie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a acordat titlul onorific de Profesor asociat dnei Dr. Dana Rodica Tomescu întru aprecierea aportului didactic catedrei Anesteziologie şi Reanimatologie nr. 2, FECMF. Doamna Dana Rodica Tomescu este Şef lucrări Disciplină de Anestezie, Terapie Intensivă, Fundeni, Universitatea de Medicină „Carol Davila”, Bucureşti, Şef secţie şi medic primar Anestezie,Terapie Intensivă, Institutul Clinic Fundeni.Din anul 2000 dna doctor Tomescu activează în programul de transplant hepatic, este coordonatorul principal în anestezie şi terapie intensivă al acestui program. Aduce o contribuţie substanţială în pregătirea specialiştilor în anestezie şi terapie intensivă a Catedrei Anesteziologie şi Reanimatologie nr. 2 FECMF, în problemele asigurării anesteziologice ale transplantului de ficat şi managementul postoperaţional al bolnavului transplantat. În virtutea relaţiilor care ne leagă a asigurat stagiile colegilor anestezişti din Spitalul Clinic Republican la Institutul Clinic Fundeni. Personal a spijinit procesul de anestezie şi terapie intensivă a primului transplant de ficat în Republica Moldova, iar zilele trecute a participat la operaţia de transplant pentru Victoria, fetiţa în vârstă de 10 ani din Căuşeni, Republica Moldova, care suferea de ciroză hepatică şi care a fost operată la Institutul Fundeni.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii