Şedinţa juriului
Published: 11.09.2013
- 66 views
Vineri, 6 septembrie 2013, în incinta IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, a avut loc şedinţa membrilor juriului, organizată în scopul selectării câştigătorilor concursului cu privire la elaborarea concepţiei-schiţă a busturilor ce urmează a fi instalate pe Aleea savanţilor şi medicilor iluştri.În concurs s-au înscris nouă participanţi, trei dintre aceştia fiind desemnaţi câştigători, prin vot deschis: Valerian Doicov - locul I, Ion Zderciuc - locul II, Ion Grecu - locul III. În cadrul şedinţei s-a discutat despre un şir de criterii de selecţie: proporţia bustului, parametrii fiziometrici ai capului şi umerilor, tipul de patinare, parametrii soclului. Juriul a fost format din 31membri, printre aceştia fiind şi Andrei Usatîi, ministru al sănătăţii. Potrivit ministrului, Aleea, pe lângă faptul că va înveşnici memoria savanţilor medici, va contribui şi la educarea viitoarelor generaţii.Gheorghe Postică, viceministru al culturii, membru al juriului, a ţinut să precizeze că obiectivul pe care şi l-a propus Universitatea este unul cu totul special şi speră că sculpturile vor deveni adevărate opere de artă. „Mă bucur că aţi fost insistenţi şi aţi trecut de la idee la practică”, a mai menţionat viceministrul. Deschiderea Aleei savanţilor şi medicilor iluştri care va fi amplasată pe str. N. Testemiţanu, regiune în care sunt concentrate mai multe instituţii medicale, este planificată pentru luna mai, 2014. Pentru început vor fi create 20 de busturi. Ulterior, potrivit lui Ion Ababii, rectorul IP USMF ”Nicolae Testemiţanu”, profesor universitar, academician al AŞM, anual ar putea fi create şi amplasate pe Alee alte câteva busturi ale medicilor şi savanţilor iluştri, pentru a transmite şi generaţiilor următoare frumoasele tradiţii medicale basarabene formate de-a lungul anilor.[nggallery id=21]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii