O săptămână trăită în stil englezesc
- 84 views
Cu siguranţă printre priorităţile studenţilor de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” se numără şi studierea limbilor străine, iar dacă au ocazia să o facă într-un mod creativ - tinerii devin şi mai motivaţi. În acest scop, Catedra de limbi moderne a organizat English Week - adică a dedicat o săptămână limbii engleze. Tinerii au jucat teatru, au cântat, au participat la dezbateri, iar la final s-au delectat la un Tea-Party - o petrecere la ceai în stil englezesc.
Şirul evenimentelor a fost deschis de mini-spectacolul “Winnie the Pooh learns how to diet” după povestirile renumitului prozator englez A. Milne. Într-o atmosferă degajantă, plină de umor și bună dipoziție, mediciniştii din gr. M1404, alături de lectorul universitar superior O. Tumuruc, au promovat modul de viață sănătos.
Grupa M1502, împreună cu lectorul universitar M. Simanschi, au adus un omagiu marilor scriitori, poeţi şi dramaturgi englezi, printre care William Shakespeare, Rudyard Kipling, Lewis Carroll, Charlotte Bronte, Virginia Woolf, Sir Arthur Conan Doyle, ale căror opere sunt înscrise în patrimoniul de aur al literaturii universale.
În cadrul activităților English Week, studenții din gr. M1507, fiind ghidaţi de lectorul universitar L. Maxian, au organizat și o manifestare cu genericul ”SIDA: Controversion issues”, unde au venit cu informații privind simptomele, metodele de tratament și consecințele acestei maladii, care au fost redate prin scenete şi cântece, astfel marcând și Ziua mondială de combatere HIV/SIDA.
O altă activitate, care a entuziasmat publicul, a fost un concert din repertoriul formației britanice The Beatles, ţinut tot de studenţi. Alegerea trupei nu a fost întâmplătoare, întrucât se știe că The Beatles a revoluționat muzica anilor ’60 și a făcut ca o lume întreagă să cânte în limba engleză. Pe lângă renumitele melodii, tinerii din gr. M1402, alături de L. Panciuc, lector universitar superior, au prezentat şi curiozităţi din viaţa şi activitatea formaţiei.
Engleza îţi oferă ocazia să cunoşti întreaga lume. Asta ne-au demonstrat studenţii grupei S1402 (coordonator: N. Doronin, lector superior) prin activitatea “Amazing places in the world”, unde au vorbit despre ţările şi locurile pe care ar dori să le viziteze. Prin intermediul unor exerciţii interactive (TVC, Puzzle, ghiceşte ţara din fotografie) participanţii şi-au demonstrat cunoştinţele privind cele mai faimoase destinații ale lumii. Studenții internaționali au interpretat mai multe cântece în limba engleză fiind acompaniați de chitară. În final, ei au au încercat să ne convingă că trebuie să profităm de fiecare oportunitate de a călători și de a descoperi frumusețea pe care natura ne-o oferă cu generozitate, dar, indiferent de destinație, e important să revenim acasă.
Săptămâna limbii engleze nu putea fi încheiată fără una dintre cele mai frumoase tradiții britanice - “Tea-time party”, adică o petrecere la un ceai, care îmbină în sine o atmosferă relaxantă în stil victorian, condimentată cu istorioare, jocuri distractive și de logică, scene de umor englezesc și melodii la chitară. Atât studenții, cât și cadrele didactice invitate la eveniment au dat dovadă de multă creativitate şi ingeniozitate. În calitate de gazde i-am avut pe mediciniştii din gr. M1405 şi lectorul universitar V. Cazac.
”Mi-a plăcut mult servirea ceaiului în stil englezesc pentru că e o tradiție frumoasă să te reunești cu familia în jurul mesei și să savurezi o ceașcă cu ceai. Aș vrea ca și în Republica Moldova să fie preluată această tradiție de la englezi, pentru că aceasta apropie membrii familiei, îi face mai deschiși, mai comunicativi”, ne-a mărturisit Valeria Stati, studentă în anul II la Facultatea de Medicină nr. 1.
Menţionăm că English Week s-a desfăşurat în perioada 1-5 decembrie 2015 şi aceasta a devenit o tradiţie anuală pentru Catedra de limbi moderne și mediciniști.
[nggallery id=307]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii