Basic Surgical Skills la cea de-a IX-a ediţie
- 153 views
Un grup de 20 de mediciniști de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au cunoscut ABC-ul în chirurgie. Astfel, în perioada 20-22 octombrie curent, studenții au participat la cea de-a IX-a ediție a proiectului Basic Surgical Skills (BSS), cu genericul Basic Plastic and Reconstructive Surgery Skills (Abilități de bază în chirurgia plastică și cea reconstructivă), organizată de Catedra de anatomie topografică şi chirurgie operatorie.
Workshopul a fost deschis de profesorul universitar Viorel Nacu, șeful Laboratorului de inginerie tisulară și culturi celulare, care și-a exprimat speranța că tinerii vor învăța ceva nou și își vor dezvolta abilitățile chirurgicale, astfel încât să poată profesa pe viitor ca adevăraţi specialişti în domeniu.
Serghei Suman, profesor universitar la Catedra de anatomie topografică și chirurgie operatorie, a menționat că pentru prima dată la BSS este abordată în mod special chirurgia plastică, și anume cea reconstructivă. Astfel, tinerii au învățat ce sunt cicatricile tensionate, care ar fi manevrele tehnice corecte pentru a elibera liniile de tensiune şi a restabili unele dificultăţi care apar drept consecinţă. Profesorul Suman a subliniat că următoarea ediție a proiectului, de asemenea va cuprinde o tematică nouă şi actuală.
În cadrul atelierului, fiind ghidați de un grup de rezidenți, studenții au învățat despre folosirea corectă a instrumentelor chirurgicale, managementul plăgii, elaborarea nodurilor, suturilor şi tenorafiilor, chirurgia plastică şi plastiile cutanate.
Impresiile cu care au rămas mediciniştii în urma acestui workshop au fost dintre cele mai pozitive. „Tot ce am învăţat acum este destul de nou şi util, deoarece atunci când mergem la practică nu prea avem posibilitatea de a elabora pas cu pas nodurile, suturile, de aceea sunt foarte mulţumit de acest workshop”, ne-a mărturisit Florin Tetirev, student în anul III la Facultatea de Medicină nr. 1, care îşi doreşte ca pe viitor să profeseze în chirurgie.
Tatiana Pantileeva, rezidentă în anul I de studii la USMF „Nicolae Testemiţanu”, a menţionat că atelierul este foarte interesant şi util, şi crede că astfel de cursuri ar fi binevenite la toate catedrele - „deoarece din practică e mult mai uşor de învăţat”, a subliniat tânăra.
Menţionăm că la această ediție a BSS au participat și trei studenți din Kazahstan, care au venit la Universitatea noastră pentru schimb de experienţă în cadrul programului TransMed.
[nggallery id=434]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii