Tratamentul fitoterapeutic în urologie
- 146 views
Catedra de urologie şi nefrologie chirurgicală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în colaborare cu Societatea Urologilor din Republica Moldova, a desfășurat în data de 24 februarie curent, un simpozion cu genericul Tratamentul fitoterapeutic în urologie.
Ședința a fost deschisă de Adrian Tănase, șef catedră Urologie şi nefrologie chirurgicală, care a vorbit audienței despre manifestările științifice din domeniul urologiei care vor fi organizate în anul 2017 atât pe plan național, cât și internațional. Profesorul universitar a reamintit participanților că în contextul Anului Nicolae Testemițanu se vor desfășura mai multe activități științifice, culturale și sociale la care i-a îndemnat să ia parte.
Cu o comunicare privind Locul fitoterapiei în tratamentul adenomului de prostată la etapa actuală a venit Vitalie Ghicavîi, conferențiar universitar la Catedra de urologie şi nefrologie chirurgicală. Potrivit datelor prezentate, în ultima perioadă se pune un accent tot mai mare pe tratarea adenomului de prostată pe baza fitoterapiei. În Republica Moldova, se efectuează anual cca 600 de operații la pacienții cu adenom de prostată, iar cca 48 de mii de bărbați primesc tratament conservativ. În acest caz, fitoterapia are efecte antiinflamatoare, analgezice, antimicrobiene și spasmolitice, normalizând sistemul imun și ajutând la recuperarea funcției sexuale.
Managementul contemporan în metafilaxia urolitiazei recidivante este un studiu efectuat în premieră în Republica Moldova, iar rezultatele au fost prezentate în cadrul simpozionului de profesorul universitar Emil Ceban, prorector pentru activitate clinică, și asistentul universitar Pavel Banov. Cercetătorii au încercat să abordeze factorii favorizanți ai apariției recurenței urolitiazei, aportul stresului oxidativ și dereglările imunologice în apariția recidivelor urolitiazei.
Potrivit studiului, cei mai predispuși în dezvoltarea urolitiazei în Republica Moldova sunt persoanele de sex feminin (63,3%), din mediul rural (58,1%), cu indicii masei corporale crescute (69,2%), precum și cu prezența procesului inflamator al căilor urinare (36,3%), a infecției urinare (84,7%), dereglărilor sistemului antioxidant și a echilibrului dintre substanțele litogene-antilitogene, care în comun creează un fundament solid pentru recidivarea urolitiazei.
Alte teme discutate în cadrul manifestării au abordat tratamentul medicamentos al patologiilor urologice. La eveniment au fost prezenți cca 100 medici urologi, nefrologi şi andrologi din țara noastră.
[nggallery id=487]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii