Consultanță din partea experților din Olanda privind managementul bugetului universitar
- vizualizări: 83
În data de 21 septembrie curent, o echipă de experți de la Asociația Universităților Europene (AUE) a efectuat o vizită la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în scopul de a oferi consultanță în autogestiunea financiară.
Profesorul Hans Vossensteyn, directorul Centrului de studii privind politica în domeniul învățământului superior de la Universitatea Twente din Olanda și prof. Jurgen Rienks, director pentru relații internaționale în cadrul AUE, s-au întrunit cu rectorul Ion Ababii și cu prorectorul pentru activitate economică Victoria Craveț. În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție proveniența resurselor financiare ale USMF „Nicolae Testemiţanu” și managementul acestora, motivarea cadrelor științifico-didactice, a cercetătorilor, a studenților și a rezidenților. Un alt aspect abordat a fost posibilitatea instituției noastre de a repartiza bugetul pentru fiecare subdiviziune, astfel încât aceasta să fie responsabilizată să-și administreze singură mijloacele financiare.
Rectorul Ion Ababii a remarcat că Universitatea noastră este un model pentru alte universității prin prestația pe care o are în educarea tinerilor specialiști, procesul de studii desfășurat în patru limbi, dotarea tehnico-materială, rezultatele obținute în domeniul cercetării ș.a., dar totuși marea provocare este lipsa unui mecanism de finanțare diferențiat per instituție.
Prorectorul pentru activitate economică Victoria Craveț a menționat că în prezent Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, lucrează la un mecanism de acest gen și speră că aceștia vor lua în considerare faptul că Universitatea noastră alocă fonduri de 2-3 ori mai mari pentru instruirea unui student decât celelalte instituții de învățământ superior.
Experții au promis că vor susține inițiativele Universității de a trece complet la autogestiune financiară și chiar vor oferi consultanță ca acest proces să fie cât mai eficient.
Ulterior, în data de 22 septembrie, Victoria Craveț, prof. Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, și Evelina Gherghelegiu, șefa Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană, au participat la un seminar de instruire cu genericul Instituțiile de învățământ superior: gestiune financiară și metode de finanțare, ținut de experții olandezi, în contextul misiunii de asistență tehnică finanțată în cadrul activităților pentru reforma învățământului superior din cadrul programului Erasmus+. Aici, reprezentanții instituției noastre au discutat despre următoarele subiecte: oportunitățile de atragere a sectorului privat în sprijinirea financiară a universităților, experiența și bunele practici ale instituțiilor de învățământ superior din UE în diversificarea surselor de finanțare a universităților, modalități de implicare a subdiviziunilor universitare în administrarea propriilor fluxuri financiare, responsabilitățile, drepturile și obligațiile financiare ș.a.
[nggallery id=604]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii