Festivalul știinţelor în franceză

Publicat: 18.05.2017

DSC_4137Un grup de studenți din anul II ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, filiera francofonă, a participat la un atelier cu genericul Vitamina C, un remediu miracol. Aceștia, împreună cu câțiva liceeni din Ungheni și Orhei, au învățat să recunoască și să evalueze cantitatea vitaminei C în fructe și legume şi să respecte administrarea acesteia în conformitate cu necesităţile fiziologice ale organismului. Ideea organizării unui experiment științific privind vitamina C aparține Elenei Ciobanu, conf. univ., Catedra de igienă generală, care a susţinut şi a încurajat tinerii pe tot parcursul evenimentului. 

 

Pe parcursul a două ore Sala Roșie s-a transformat într-un mic laborator, unde tinerii, repartizați în patru echipe denumite Cartof, Kiwi, Lămâie și Măr, au tăiat și au cântărit legume și fructe, au combinat diverse soluții chimice, realizând astfel câteva experimente. Tinerii au fost asistați de cadrele științifico-didactice ale Catedrei de igienă generală, dar și cei de la filiera francofonă.

 

DSC_4124Veronica Ichim, responsabil de filiera francofonă în cadrul Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană, care a deschis festivalul, a declarat că acest eveniment oferă participanţilor o platformă nouă pentru studierea medicinei şi dezvoltarea unor calități, precum spiritul de echipă, comunicarea, respectul și ajutorul reciproc.

 

Roxana Țurcanu, responsabil de Antena AUF în Chișinău, a mulţumit reprezentanţilor Universității noastre pentru receptivitate în organizarea unor astfel de evenimente şi a apreciat mediciniștii pentru imaginația de care au dat dovadă, transformând o sală de ședințe într-un mic laborator științific.

 

Una dintre participantele la festival, Maria Sfetic, elevă la un liceu francofon din Ungheni, s-a arătat  încântată să lucreze alături de studenții de la Medicină, mai ales că este la un pas de examenele de bacalaureat. Informaţia acumulată aici  îi va fi de un real folos atunci când va opta între medicină sau jurnalism, a spus tânăra.

 

DSC_4200Potrivit Elenei Cociorvă, elevă la Liceul „Vasile Alecsandri” din satul Cucuruzeni, Orhei, în cadrul acestui atelier a cunoscut multe persoane interesante, a văzut cum se realizează un experiment pe viu și a încercat să înțeleagă complexitatea tuturor denumirilor de instrumente cu care operau mediciniștii.

 

Ana Plăcintă, studentă în anul II, Medicină generală, a fost dintotdeauna pasionată de activitățile extracurriculare, mai ales că acestea oferă posibilitatea de a cunoaște oameni noi și de a acumula experienţă personală. Medicinista a fost entuziasmată să experimenteze alături de potențialii colegi, mai ales că ei s-au arătat foarte receptivi și curioși pe parcursul întregii activităţi.

 

În finalul evenimentului a câștigat prietenia, voia bună și dorința de a cunoaște. Tinerilor le-a plăcut  inițiativa AUF de a desfășura astfel de activități, care i-a mai  detașat de la procesul de studiu și au experimentat alte lucruri noi.  

 

Festivalul științelor în franceză este organizat în perioada 15-19 mai curent, cu suportul Antenei Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) din Chișinău, în parteneriat cu universitățile membre ale AUF din Republica Moldova.

[nggallery id=539]

 

 

 

Festivalul știinţelor în franceză

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii